Multe de povestit.. s-au intamplat atatea.. Blogul a avut o perioada accesul restrictionat pentru ca am facut “curatenie” in post-uri. M-am “rupt” de o lume in care pana la urma am inteles ca nu aveam loc..Am luat-o de la capat..oameni noi… locuri noi.. Voi povesti pe parcurs. Tot ce pot sa spun acum este ca ma simt mai bine ca niciodata, mi-am gasit locul… mi-am facut ordine in viata si e atat de simplu sa fiu “eu”  cea care am fost candva.. si-mi place

Pana la noi ordine.. See ya!

Acum ceva timp, aproximativ o luna, am cunoscut un om.Un om care mi-a dat curaj,care mi-a aratat ca nimic nu e imposibil, daca iti doresti cu adevarat, ca orice-ti pui in minte, se poate realiza, daca intr-o zi te hotarasti sa mergi pe un drum. Nu conteaza drumul… important sa continui sa mergi, orice ar fi, cu convingerea ca TU POTI! Un om  care mi-a adus un zambet imens pe fata intr-o zi mohorata.Il cheama Jin si e din Taiwan.

Jin a plecat de acasa, un orasel de langa Thai Pei, in toamna lui 2009 si acum o luna a ajuns in Bucuresti. L-am gasit pe Jin strigand la poarta unchiului tatalui meu, cand am mers intr-o vizita la acesta. Eram toti in curte si am vazut pe cineva la poarta facand semne disperate. A mers tata sa vorbeasca cu el si a inteles ca vroia adapost pentru noapte, pentru ca a2a zi pleca spre Buzau.. Jin avea o bicicleta parca adunata de la centrul de fier vechi si ceva bagaje.Cu atat ramasese dupa ce a fost jefuit si a trebuit sa ramana un timp in Bulgaria sa stranga bani.

Am ramas la povesti pana seara tarziu si am aflat de la el ca este licentiat in psihologie si stiintele educatiei, sau ceva de genul asta, are 32 de ani, desi puteam sa jur ca are in jur de 24…25 de ani, vorbea foaarte bine engleza si uneori chiar pronunta un “r” mai timid.Jin are un frate si o sora acasa, ambii casatoriti, iar fratele lui este avocat.A profesat timp de 5 ani, pana cand a realizat ca el trebuie sa-si indeplineasca visul din copilarie.Acela de a vizita toate marile orase ale Europei… pe bicicleta.

Jin s-a pregatit de plecare intr-o saptamana, si-a facut un itinerariu si-a plecat acum aproape doi ani de acasa. Multi prieteni  il invidiaza pentru curajul pe care l-a avut… sa plece sa-si indeplineasca visul, insa multi, foarte multi il admira.

Mi-a spus ca nimic si nimeni nu te poate impiedica sa faci ce vrei tu, ce-ti place. Singura piedica si singurul dusman al viselor tale esti tu insuti.Mergand pe un traseu foarte bine stabilit, gradinita-gimnaziu-liceu-facultate-master-job…etc., de cele mai multe ori nu faci decat sa termini inchizandu-te intr-un birou dintr-o cladire cu geamuri de sticla curatate de tipi musculosi care sunt si instructori de sala de fitness.Imaginea asta a lui cu cladirea era foarte “americaneasca”, but you get the point..Si cei mai multi sunt stresati de aceste trepte care trebuie urcate, vrei nu vrei. Unora, exista posibilitatea sa le placa.. sa-si traiasca visul acolo.. poate asta si-au dorit din totdeauna.. sa ascuta creionul la o ascutitoare mecanica )

Vorbeam deunazi cu un prieten.. ca suntem programati, de genul… digestiv-mancare-bei apa –ragai, dar Jin era dovada vie ca SE POATE.Ca se poate sa fie si altfel, Ca se poate sa mergi pe un drum pe care sa-l urmezi cu placere.Ca inainte de toate trebuie sa te gandesti la tine. Sa te gandesti daca iti face placere un lucru sau nu, sa te gandesti daca asta vrei sa faci tot restul vietii sau doar experimentezi.Sa tii cont in primul rand de tine, pentru ca este vora de viata ta, de timpul tau, de sufletul si constiinta ta, de abilitatile tale, de ceea ce visezi de mic si mai ales de realitate.

Sa-ti urmezi visul, e cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine.

L-am lasat pe Jin sa se odihneasca, pentru ca facuse un drum lung, pe doua roti si era si foarte tarziu. Am aflat o gramada alte lucruri de la el, lucruri pe care nu le-as fi putut afla altfel decat intalnindu-l.Insa, cel mai important lucru pe care l-am retinut a fost ca niciodata nu e prea tarziu sa faci visul din copilarie sa fie real

….

See ya!

E  3 dimineata si tocmai am terminat de vazut “ Life as we know it”. Un film foarte frumos, pe segmentul lui. Parintii unui bebe de un an mor intr-un accident rutier, iar copilul este lasat in grija nasilor, un el si o ea carora le fusese aranjata o intalnire cu ceva ani in urma.”problema”era ca ei nu se suportau si se sicanau cu orice ocazie. Filmul e cu final fericit, as expected. De vazut, oricum.

Fara vreo legatura cu filmul… de ce cautam fericirea atat de departe, cand de cele mai multe ori ea se afla chiar sub ochii nostrii. De ce preferam sa plecam atat de departe de casa, sustinand sus si tare ca aici nu se poate face absolut nimic, ca singura sansa este hat hat hat departe. De ce sa pleci doar pentru ca si altii au facut-o. De ce sa renunti la tot ce ai aici, doar asa de dragul de a pleca. De ce nu dam o sansa stabilitatii si preferam sa umblam de colo colo,  si nu de placere, de ajungi ca nici macar sa mai stii carui loc anume sa-i spui “acasa”.De ce sa dam vina pe parinti sau pe  cei care te-au adus pana aici, pentru faptul ca nu-ti gasesti locul.

Si nu vorbesc aici decat despre cei care ma intereseaza in mod direct si personal care au preferat sa mearga la celalalt capat de lume, pentru ca nu suportau sa stea aici, pentru ca, spun ei, aici nu ai nicio sansa.”Singura cale este sa plec”. De ce nu incerci sa ramai aici… De ce alegi sa pleci atat de departe si sa fii atat de singur, intr-o tara despre care nu stii mai nimic sau stii prea putine. Sa te lupti cu atatea inca de pe acum. Inteleg, dar nu inteleg.

…..mi-e dor de tine, sis!

* am chestia asta de vreo doua zile in cap si nu-mi dau seama de la ce campanie/reclama e… ceva cu credite, banci oricum….

S-au intamplat atatea lucuri, ca o sa le iau cronologic sa nu uit ceva )

In WE a fost la mine Tania. Pe Tania o cunosteti deja dintr-un post anterior.

-Ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?   (stiu, e cea mai idioata intrebare)

- Habar nu am.Am eu timp sa ma gandesc

- Vrei sa te faci avocat? sa aperi oamenii… o sa lucrezi cu mine

- Posibil… vreau sa desenez case

- Adica sa fii arhitect

- Da, asa…arhi…

-… tect

-Si cui vrei tu sa desezeni o casa?

- Auzi… daca ma gandesc mai bn, vreau sa ma fac plastelina.

-  ) ) ) )

_________________________________________________

Alta si mai si, cu bunica…

- Ha, niciun noroc n-a avut Zahira

- Cine??

- Zahira aia, mama

- Ce tot zici?

- Aoleeuuu n-ai vazut-o c-a venit la noi sa cante  si-a plouat-o ca pe curci, se zbantuia p-acolo in ploaie, zici ca era la curent electric

- Shakira,ma? =)) =)) =))

-Ete…sha…vrei s-o si alint acuma.. Zahira, o cheama, gata )

- Pai n-a venit degeaba, bani tot a luat

- Auzi ce pretentii pe ea.. ca vrea nu stiu ce mobila, nu stiu ce mancare… da se crede interesanta rau

- Pai este… loca loca loca

- Luca?

-LOCAA )

-ADICA?

-Nebuna

- Da, aici are dreptate )

=)) =)) …. cine n-are batrani sa-si cumpere

___________________________________________________

Printre altele, am facut si pancackes… n-au iesit ele tocmai  ca la carte,daaaar…au fost foarte bune

    Clatita de fata este impaturita in doua si taiata, ca altfel nu mai era pancacke.

E umpluta cu crema de vanilie si deasupra e putina frisca. Data viitoare folosesc o tigaie mai mica, sa nu se mai “intinda”atat . Reteta o gasiti aici  Asa vor arata si ale mele, data viitoare

______________________________________________________

Love`s divine

I can`t stand the rain

…omul asta e absolut minunat!